Meme Stoica și Basarab Panduru au ales omul meciului după România – Andorra 4-0: „A fost implicat în mai multe faze!”

Meme Stoica și Basarab Panduru au ales omul meciului după România - Andorra 4-0: „A fost implicat în mai multe faze!”
  • Publicat:

Invitați în cadrul unei emisiuni televizate, Meme Stoica și Basarab Panduru au ales omul meciului după România – Andorra 4-0. Cei doi au căzut de acord în privința aceluiași nume, asta după ce inițial fostul internațional a enumerat trei „tricolori” din „primul 11” trimis de Edi Iordănescu în teren.

Ianis Hagi, omul meciului după România – Andorra 4-0! Meme Stoica și Basarab Panduru au ales

„Tricolorii” nu au mai dezamăgit duminică seară și au învins fără drept de apel Andorra, scor 4-0 pe Arena Națională, în fața a peste 20.000 de copii entuziaști care au privit partida din tribune.

Elevii lui Edi Iordănescu au intrat motivați pe teren și au dorit să facă diferența încă din prima repriză. Nicolae Stanciu a deschis scorul în minutul 23, după care, doar 5 minute mai târziu, Ianis Hagi a dublat avantajul. Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 44, când Răzvan Marin a transformat cu succes un penalty obținut de Hagi.

În repriza secundă, pe lista marcatorilor și-a adăugat numele și Florinel Coman. Fotbalistul celor de la FCSB a spart gheața în tricoul echipei naționale, reușind să marcheze primul său gol sub tricolor, după ce a fructificat o pasă bună trimisă de Ianis Hagi.

România a mai punctat o dată și în minutul 90, prin Valentin Mihăilă, dar reușita a fost anulată de VAR pe motiv de offside.

După victoria clară obținută de „tricolori”, care a dus România pe primul loc în Grupa I din preliminariile Euro 2024, cu 16 puncte, Basarab Panduru și Meme Stoica au fost puși în postura de a alege cel mai bun jucător din echipa lui Edi Iordănescu. Spre deosebire de alte meciuri, când aproape nimeni nu reușea să iasă în evidență, cei doi au fost puși acum în dificultate, deoarece mai mulți fotbaliști s-au descurcat foarte bine. În direct, la TV, Basarab Panduru a declarat:

„Nu știu, dar au jucat. Parcă și Stanciu, și Hagi, și Coman au cam făcut lucruri. Nu știu dacă aș da pe cineva”, a punctat fostul internațional.

În completarea lui Basarab Panduru a venit imediat, cu argumente, Mihai Stoica. Oficialul FCSB l-a ales pe Ianis Hagi dintre cei trei enumerați, deoarece a marcat, a obținut un penalty și a pasat decisiv:

„Exact la cei trei mă gândeam și eu, dar poate Ianis pentru că a fost implicat în mai multe faze. Are gol, pasă la Coman și penalty. Poate Ianis”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Ianis Hagi, primul gol marcat la națională după doi ani de zile

Ianis Hagi marcase ultima oară la echipa națională în urmă cu doi ani, pe 8 octombrie 2021, în partida Germania – România 2-1, din preliminariile pentru Campionatul Mondial. Atunci, Ianis a reușit o cursă fantastică în flancul drept, a pătruns în careu, l-a depășit pe Rudiger și a înscris un gol splendid.

Golul marcat în poarta Andorrei a fost al treilea pentru Ianis Hagi la echipa națională. El mai înscrisese tot în 2021, în preliminariile ultimului Mondial, într-o dispută cu Macedonia de Nord.

O victorie bună, o victorie pe care ne-am dorit-o, toată lumea se aștepta să câștigăm și ne-am făcut datoria. Știam că vom avea două jocuri pe care le vom controla, doar că trebuia să dăm goluri repede, să desfacem echipele. În primul joc (n.r. cu Belarus) nu am reușit, acum am făcut asta (n.r. cu Andorra). Mă simt bine, nu cred că e un secret, toată lumea știe că mă simt bine în poziția de număr 10. Sunt polivalent, pot să joc de la mijloc în sus, dar mă simt bine acolo. (n.r. despre faptul că a obținut penalty, dar nu l-a executat el, ci Răzvan Marin) Suntem un grup unit, ne ajutăm unul pe celălalt. Eu aveam deja un gol marcat. Am vorbit pe teren, Răzvan a zis că îl vate el, nu am stat să ne certăm. Important e ca toată lumea să aibă reușită. Important e că s-a marcat din acea fază. Asta cred că îi pasă fiecărui român, nu cine marchează. (n.r. despre mesajul transmis după gol) Da, «România, te iubesc». Cred că e un mesaj scurt pe care am vrut să îl transmit că noi ca grup iubim țara, indiferent de rezultate grupul acesta va da sută la sută pe teren, murim pentru acest tricou și acesta a fost mesajul meu pentru toată lumea, către copiii care au venit la 10 noaptea să ne susțină. (n.r. despre faptul că toți și-au dat tricourile la finalul partidei) Era și normal. Toți am fost în poziția lor, toți am trecut prin copilăria aceea extraordinar de frumoasă când părinții te aduc la stadion să vezi echipa națională a României. Asta ne dorim cel mai mult, să jucăm cu stadioanele pline, noi să producem rezultate și toată lumea să ne susțină. Datoria noastră este să ne uităm în pătrățica noastră, să ne uităm ce avem noi de făcut. Avem doar patru goluri primite, ceea ce e un rezultat pozitiv. Muncim spre obiectivele noastre și la sfârșitul zilei să fim noi cei fericiți. Într-adevăr, ajungem la ultimele două meciuri din campania, foarte importante și ne gândim să facem o țară întreagă fericită”, a spus Ianis Hagi, după România – Andorra 4-0.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați mâncarea! Am…”
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați mâncarea! Am…”
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a rămas o bucățică din tine”
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani, ospătari și hostesse
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani,…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Ordin obligatoriu peste tot în Europa. Se aplică începând cu 4 iulie
Ordin obligatoriu peste tot în Europa. Se aplică începând cu 4 iulie
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
×